De Elena Farago

-De ce m-ai prins în pumnul tău

Copil frumos, tu nu ști oare

Că-s mic și eu și că mă doare,

De ce mă strângi așa de rău?

 

Copil ca tine sunt și eu

Și-mi place să mă joc și mie,

Și milă trebuie să-ți fie,

De spaima și de plânsul meu!

 

De ce să vrei să mă omori?

Că am și eu părinți ca tine

Și-ar plânge mama după mine

Și-ar plânge bietele surori!

 

Și-ar plânge tata mult de tot

Căci am trăit abia trei zile

Îndură-te de ei, copile,

Și lasă-mă că nu mai pot!

 

Așa plângea un gândăcel

În pumnul ce-l strângea să-l rupă

Și l-a deschis copilul după

Ce n-a mai fost nimic din el!

 

A încercat să-l mai învie

Suflându-i aripile-n vânt

Dar a căzut în târnă frânt

Și-nțepenit pentru vecie!...

 

Scârbit de fapta ta cea rea

Degeaba plângi acum copile

Ci du-te-n casă acum și zi-le

Părinților isprava ta.

 

Și zi-le că de-acum ai vrea

Să ocrotești cu bunătate,

În cale-ți orice vietate,

Oricât de făr-de-nsemnătate

Și-oricât de mică ar fi ea!