Clasa Pregătitoare

          Copiii sunt ca fluturii care zboară în văzduh. Unii se înalță mai sus ca alții, dar fiecare zboară cât de bine poate. De ce să-i compari între ei? Fiecare e diferit! Fiecare e frumos! Fiecare e special!         

         Clasa pregătitoare, o noutate a învățământului românesc, reprezintă o clasă de adaptare a copilului de șase ani la procesul de învățământ. Cele patru ore de curs, chiar dacă sunt însoțite de pauze, reprezintă pentru micul școlar o provocare. Orele sunt integrate, se intercalează activitatea de învățare cu cea de mișcare.        

          Copilul din clasa pregătitoare învață primele noțiuni prin: joc, muzică și mișcare, povești și poezii.Încorporat în activitatea didactică jocul imprimă acesteia un caracter mai viu și mai atrăgător. Atenția copilului de șase ani durează doar 15-20 de minute. Chiar statul pe scaun obosește.

          A se juca și a învăța sunt activități care se îmbină perfect. Copilul este curios, el vrea să afle mereu ceva nou. Este dornic de a cânta, dansa, desena. Sunt cântece care îi satisfac aceste preferințe, dar, cele cunoscute de la grădiniță nu-l mai atrag. De aceea am căutat să găsesc alte cântece care să fie însoțite de mișcare și prin conținut să ofere o bază pentru celelalte materii de studiu.       

        Copilul trebuie să vină cu drag la școală, să fie fericit !  

Vezi materiale didactice pentru Clasa Pregătitoare

Clasa I

          Clasa I aduce micului școlar alte provocări. Apar manualele școlare, scrierea pe caiete, folosirea stiloului etc. Copilul este obișnuit cu programul de școală, primește carnet de note și primele calificative. Este foarte mândru de primul FB primit, se laudă la toate cunoștințele cu rezultatele sale. Deja are ghiozdan și o mare responsabilitate: de a duce părinților multe calificative de FB.        

         Pentru a accelera ritmul de citire am folosit la orele de Muzică și mișcare ppt-uri care conțineau cântece însoțite de versurile acestora. Astfel am îmbinat utilul cu plăcutul. Și cântecele le-am învățat mai repede dar și citirea devenea mai rapidă.

          Tot în clasa I apar și concursurile școlare la care trebuie să-și citească singuri enuntul ( sem II). Am postat modele de subiecte date la concursuri în anii anteriori. Activitățile extrașcolare și extracurriculare dezvoltă cunoștințele și deprinderile dobândite în cadrul procesului de învățământ.

           Jocul rămâne totuși o activitate de bază prin care copilul învață.

Vezi materiale didactice pentru Clasa I

Clasa a II-a

          Clasa a II a reprezintă, în perioada actuală, prima clasă din procesul de învățământ când are loc pentru micul școlar evaluarea națională. Aceata reprezintă un moment de presiune psihică pentru toate cele trei categorii de persoane implicate în actul educațional: elevi, părinți și cadre didactice.

          Chiar dacă subiectele date anul trecut nu aveau un nivel de dificultate mare, volumul lor și timpul în care micii școlari trebuiau să se încadreze au reprezentat o problemă. Să sperăm că următoarele evaluări vor ține cont de aceste aspecte. Elevii trebuie să rezolve sarcinile după citirea cu atenție a subiectelor.

          Clasa a II a încheie prima treaptă a învățământului primar-ciclul achizițiilor fundamentale.

Vezi materiale didactice pentru Clasa a II-a

Clasa a III-a

          Clasa a III a reprezintă prima clasă de dezvoltare a achizițiilor însușite în primii trei ani: clasa pregătitoare, clasa I și clasa a II a. În clasa a III a se trece de la învățarea intuitivă la cea abstractă. Volumul de cunoștințe precum și solicitările cresc în complexitate iar școlarul poate evolua numai dacă acestal și-a însușit cunoștințele și deprinderile de bază în învățare.

           Copilul memorează voluntar, atenția se mărește iar imaginația devine mai bogată și bazată pe elemente logice. Vocabularul copilului se îmbogățește mult, la limba română apar părțile de vorbire și părțile de propoziție iar provocările matematicii îl pun la încercare pe copilul de 9 ani

Vezi materiale didactice pentru Clasa a III-a

Clasa a IV-a

          Clasa a IV a reprezintă ultima clasă a învățământului primar. Se pregătește saltul pentru un nou ciclu de învățământ, ciclul gimnazial. Apar materii noi: istoria și geografia. În clasa a IV a va avea loc și a doua evaluare națională. Concentrarea atenției copilului crește la 50 de minute iar atenția devine selectivă, adaptabilă și planificată.

          Dacă toate cele trei categorii de persoane implicate în actul educațional, (elevul, cadrele didactice și părinții) și-au făcut datoria, trecerea elevului în clasa a V a se va face ușor. 

       Și să nu uităm un lucru, cei trei factori de dezvoltare ai personalității sunt : ereditatea, mediul și educația. Fiecare dintre acești factori are o influență foarte mare ! Nu trebuie să excludem importanța niciunuia.

Vezi materiale didactice pentru Clasa a IV-a

Simpozioane

Unele lucrări prezentate la diverse simpozioane sau colocvii didactice pot fi păstrate sau folosite ca sursă în alte luucrări științifice.

Vezi materiale didactice pentru Simpozioane

Sfaturi pentru părinți

Motto : „Eu sunt copilul...Tu ţii în mâinile tale destinul meu,
Tu determini, în cea mai mare măsură dacă voi reuşi sau voi eşua în viaţă!”

          E limpede că „meseria de părinte” este cea mai dificilă, însă fiind o meserie ea se poate învăţa, iar ca oricare alta şi aici există reguli şi „secrete” ce pot fi aplicate.
          Este însă foarte important să fim deschişi, să fim conştienţi de faptul că toţi părinţii au nevoie de sfaturi şi spijin, iar când acestea vin din partea unor specialişti (psihologi, consilieri şcolari şi chiar cadre didactice) trebuie să ascultăm cu atenţie şi să încercăm să aflăm cât mai multe informaţii.          
          Relaţia cu copiii se caracterizează printr-un schimb de experienţă: părinţii influenţează copiii şi invers. Educarea copiilor poate fi o plăcere, dar poate fi şi dificilă. Părinţii consideră în general educaţia ca fiind dificilă atunci când copilul prezintă un comportament care pentru ei este inacceptabil, supărător sau atunci când copilul nu ascultă de observaţia pe care părintele o face. Astfel, părinţii se supără, se simt neputincioşi.

Vezi materiale didactice pentru Sfaturi pentru părinți

Evaluări naționale

          Introduse pentru prima dată la nivel național în anul școlar 2013-2014, aceste evaluări reprezintă o metodă de diagnoză a învățământului românesc. Aceste teste sunt concepute după modelele internaționale, sunt la nivelul programei școlare și au un nivel mediu de dificultate.

Vezi materiale didactice pentru Evaluări naționale