Împrietenită de curând cu cocorul, vulpea şi-a pus în cap să râdă de el, aşa că l-a invitat într-o seară, la ea acasă:
          - Vino, năşicule! Vino, drăguţule! Te vei simţi nemaipomenit de bine!
          Cocorul nu s-a lăsat mult aşteptat şi a venit la masă. Vulpea a gătit nişte griş şi l-a pus pe un taler, puţin adânc. Apoi a început să se îndestuleze, zicându-i cocorului:
         - Mănâncă prietene, am gătit chiar eu, cu mânuţa mea.”
         Cocorul şi-a vârât ciocul lung în blid, a ciocănit şi a tot ciocănit cu el în vas, dar în zadar; nu a putut să culeagă nici măcar o înghiţitură.
          După ce a înfulecat tot grişul, vulpea a zis:
          - Nu te simţi jignit, cumetre, dar nu am nimic mai mult să îţi dau de mâncare.”
          - Mulţumesc, prietenă, pentru masă! Vino şi tu la mine în vizită !
          A doua zi, vulpea s-a înfăţişat la casa cocorului, care a adus la masă o supă rece şi gustoasă. Cocorul a turnat supa într-un ulcior cu gâtul lung şi îngust şi şi-a îndemnat prietena :
          - Draga mea vecină, mănâncă ! Nu am nimic altceva să îţi dau.
          Vulpea s-a tot învârtit în jurul ulciorului, i-a dat ocol când dintr-o parte, când din alta, a încercat să lingă şi să soarbă, dar nu s-a ales cu nici o picătură. În această vreme, cocorul a sorbit cu ciocul său lung, şi a tot sorbit, până când a înghiţit toată supa.
          Vulpea a plecat cu coada între picioare. Era tare supărată, căci gândise că va mânca pentru toată săptămâna. Nu a avut ce face şi s-a întors acasă cu burta goală.