Ion era ciobănaşul satului şi îi plăcea foarte tare muncă să. Scotea oile pe câmp în fiecare dimineaţă şi putea să se scalde în pâraie, să manace brânză proaspătă şi să se bucure de priveliştile minunate. Mereu găsea ceva interesant de făcut. Mă rog, aproape mereu...
          În ziua aceea, Ion s-a hotărât să facă o glumă şi să-i păcălească pe ţăranii de pe câmpul din apropiere. Aşa că a început să strige:
          - Săriţi, săriţi, vine lupul!
          Ţăranii, speriaţi, şi-au lăsat treburile şi au plecat în fugă să-l salveze pe ciobănaş.
          Când au ajuns, nu au găsit niciun lup. L-au văzut în schimb pe Ion, care se prăpădea de ras şi le spunea:
           - Ha, ha, ha! V-am păcălit!
           Foarte supăraţi, ţăranii s-au întors la treaba.
           - Ar trebui să-i dăm o lecţie, că să se înveţe minte şi să nu-şi mai bată joc de nimeni! spuse o femeie.
           - Nici chiar aşa! exclamă soţul acesteia. Care dintre noi nu a făcut măcar o glumă în copilăria să?
După ce au mâncat, ţăranii s-au hotărât să se odihnească puţin. Deja dormeau buştean, când, deodată, s-au auzit nişte strigăte:
           - Săriţi, săriţi, vine lupul!
           Toţi s-au trezit îngroziţi.S-au ridicat repede, au apucat nişte furci şi au fugit să-l ajute pe ciobănaş.
Când au ajuns, şi-au dat seama că ciobănaşul îi păcălise din nou. Dar de această dată, ţăranii s-au supărat foarte tare şi s-au întors mâhniţi la treburile lor.
           Dar, pe când soarele începuse să apună, nişte ţipete au cutremurat liniştea din jur.
          - Lupul, lupul, vine lupul. Ajutaţi-mă. De dată asta nu glumesc!
Ion plângea fără să se oprească. Însă nimeni nu venea să-l ajute. Ţăranii şi-au continuat treaba, crezând că Ion iarăşi glumeşte. Iar de dată această, era adevărat: lupul a omorât, una câte una, toate oile din turmă să.