"Băiețelul"

"Băiețelul"

de Helen E. Buckley 

         Băietelul Într-o zi un băieţel s-a dus la şcoală. Băieţelul era mic, iar şcoala era mare. Dar când băieţelul văzu că poate intra în clasa lui direct pe uşa de-afară fu foarte fericit. Şi şcoala nu mai păru chiar atât de mare. Într-o dimineaţă, când băieţelul se afla în clasă, învăţătoarea le-a spus copiilor:
         „Astăzi o să facem un desen.“
         „Grozav!“, s-a gândit băieţelul, căci îi plăcea mult să deseneze. Ştia să deseneze o mulţime de lucruri: lei şi tigri, pui şi vaci, trenuri şi vapoare … Şi şi-a scos cutia cu creioane colorate şi a început să deseneze.
         Dar învăţătoarea a spus:
         „Aşteptaţi! Nu începeţi încă!“
         Şi a aşteptat până i s-a părut că toţi copiii sunt pregătiţi.
         „Acum o să desenăm flori“, a zis învăţătoarea.
         „Bun !“, s-a gândit băieţelul, căci îi plăcea să deseneze flori. Şi a început să deseneze flori frumoase, şi le-a colorat în roşu, portocaliu şi albastru.
         Dar învăţătoarea le-a spus copiilor:
         „Aşteptaţi! Vă voi arăta eu cum să coloraţi.”
         Şi a desenat o floare roşie cu tulpina verde.
         „Acum puteţi începe”, a zis învăţătoarea.
          Băieţelul s-a uitat la floarea învăţătoarea, apoi s-a uitat la floarea lui. Îi plăcea mai mult a lui. Dar nu spuse nimănui , întoarse foaia pe partea cealaltă şi făcu o floare ca a învăţătoarei lui… Era roşie cu tulpina verde.
          Într-o altă zi, când băieţelul intrase în clasă prin uşa din curte, învăţătoarea le-a spus copiilor:
          „Azi o să facem ceva din argilă.“
          „Bine! “, gândi băieţelul. Îi plăcea lutul. Putea să facă tot felul de lucruri din lut: şerpi şi oameni de zăpadă, elefanţi şi camioane… Aşa că începu să frământe şi să întindă bucata lui de lut.
         Dar învăţătoarea a zis:
         „Aşteptaţi! Încă nu e timpul să începeţi!”
         Şi a aşteptat până când toţi copiii au fost gata.
         „Acum”, spuse învăţătoarea, „O să facem o farfurie”
         „Bun!”, gândi băieţelul, îi plăcea să facă farfurii, aşa că începu să modeleze tot felul de farfurii. Dar învăţătoarea le-a spus copiilor:
          „Aşteptaţi, vă arăt eu cum să faceţi!“ şi le-a arătat cum să facă o farfurie adâncă.
         „Aşa, acum puteţi începe”, a zis învăţătoarea.
         Băieţelul s-a uitat la farfuria învăţătoarei şi apoi se uită la ale sale. Îi plăceau mai mult farfuriile lui, decât farfuria adâncă făcută de învăţătoarea, dar n-a spus un cuvânt. Şi-a transformat farfuriile lui într-o bilă mare de argilă din care a făcut o farfurie adâncă şi mare ca şi cea făcută de învăţătoare.
         Şi foarte curând, băieţelul a învăţat să aştepte, să privească şi să facă lucruri ca şi cele făcute de învăţătoare. Foarte curând, nu mai făcu nici un lucru aşa cum îi plăcea lui.
         Şi s-a întâmplat într-o zi că băieţelul şi familia lui s-au mutat într-o altă casă,într-un alt oraş. Şi băieţelul a trebuit să meargă la altă şcoală. Şcoala nouă era şi mai mare şi nu avea nicio uşă prin care să intre direct din curte în clasa lui.Trebuia să urce nişte trepte înalte şi să meargă de-a lungul unui coridor lung până ajungea la clasa lui.
          În prima zi de şcoală, învăţătoarea le-a spus copiilor:
        „Astăzi o să facem un desen“.
        „Grozav“, şi-a zis băieţelul, şi a aşteptat să-i spună învăţătoarea ce să facă.
          Dar ea n-a spus nimic, s-a plimbat doar prin clasă. Când a ajuns lângă băieţel, i-a spus:
          „Tu nu ştii să desenezi?“
          „Ba da“, a zis băieţelul, „Ce desen să facem?“
          „Nu ştiu până nu-l faci“, a zis învăţătoare.
          „Cum să-l fac?“, zise băieţelul.
          „Cum vrei tu“, a fost răspunsul ei. „Dacă toată lumea ar face acelaşi desen şi ar folosi aceleaşi culori, cum aş mai ști cine l-a făcut şi care cui aparţine?”
          „Nu ştiu”, spuse băieţelul.
          Şi începu să deseneze flori roşii, portocalii şi albastre.
          Îi plăcea noua lui şcoală, chiar dacă nu intra în clasă direct de afară.